După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Anunţ umanitar
Anghel Maria are 29 de ani şi este profesoară în Râmnicu Vâlcea. În urmă cu trei luni, după trei ani de dureri şi chin, a fost diagnosticată cu o tumoră pe creier (neurinom de acustic). În 29 septembrie 2010 a suferit o intervenţie chirurgicală în Bucureşti, iar operaţia nu a reuşit. Ultima ei speranţă stă într-o nouă intervenţie chirurgicală la International Neuroscience Institute din Hanovra - Germania, singura clinică care îi poate oferi cât mai multe şanse de reuşită. Costurile necesare operaţiei se ridică la 50.000 de euro, sumă pe care nu o deţine şi nu o poate strânge într-un timp atât de scurt. Se pot depune sume în conturile deschise la Banca Transilvania, pe numele Anghel Maria.
Cont în LEI: RO59BTRL0390120124005XX Cont în EURO: RO08BTRL0390420124005XX



.jpg)
