Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Apariţie editorială închinată Sfântului Andrei la Severin
Editura Didahia – Severin a organizat, în ajunul praznicului Sfântului Apostol Andrei, lansarea lucrării "Paraclisul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României", un opus imnologic aşezat în premieră pe notaţie bizantină, cu binecuvântarea Preasfinţitului Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Cartea deschide Colecţia Kalofonika şi cuprinde tropare, condace, cântările canonului şi megalinariile Sfântului Apostol Andrei, alcătuite în spiritul tradiţiei muzicale de factură bizantină, construite pe modele cunoscute psalţilor şi protopsalţilor, cărora li se adresează. Paraclisul Sfântului Apostol Andrei este a doua apariţie editorială muzicală a Editurii Didahia, care nu de mult a scos la lumină, prin sârguinţa a cinci specialişti în muzică psaltică, Heruvico-Chinonicarul lui Anton Pann, cel mai amplu buchet românesc de heruvice, axioane şi chinonice săptămânale, duminicale sau praznicale. Autorul acestei melofaceri, Cătălin Cernătescu, este protopsalt la Catedrala episcopală din Drobeta-Turnu Severin şi ostenitor în cadrul Sectorului Comunicaţii media al Centrului eparhial, premiat al Concursului naţional "Lăudaţi pe Domnul!" de anul acesta, Secţiunea Compoziţie. (Biroul de presă al Episcopiei Severinului şi Strehaiei)



.jpg)
