Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Apel la responsabilitate și solidaritate comunitară
Patriarhia Română a aflat cu profundă mâhnire de situația dramatică din comuna Berevoiești, județul Argeș, unde câteva zeci de persoane, inclusiv minori, au fost sechestrate și supuse unui regim inuman de sclavie.
Este deplorabil că autorii acestor fapte incalificabile s-au pretat fără nici un scrupul la acte total incompatibile cu morala creștină și cu demnitatea persoanei.
Ne exprimăm speranța că membrii comunității din această localitate argeșeană și autoritățile locale (Primăria, Poliția, Școala și Biserica) vor manifesta solidaritate în sprijinirea victimelor pentru a depăși momentele dificile prin care trec acum, până când factorii responsabili vor găsi o soluție pentru fiecare caz în parte.
Îndemnăm comunitățile locale să reacționeze prompt de fiecare dată când apar cazuri flagrante de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului, a legii și a moralei publice.
Recomandăm preoților să sesizeze întotdeauna asemenea situații grave și să intensifice activitatea pastorală cu scopul prevenirii faptelor antisociale, al promovării și consolidării valorilor morale creștine în comunitate.
Biroul de presă al Patriarhiei Române



.jpg)
