Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara a fost împodobită, de praznicul Nașterii Domnului, 25 decembrie, de prezența miilor de credincioși bănățeni, care au participat la Sfânta
Apel la rugăciune, solidaritate și responsabilitate în vreme de pandemie
În această perioadă de grea încercare, Consiliul Consultativ al Cultelor din România se adresează tuturor credincioșilor cu un mesaj de încurajare, binecuvântare și îndrumare.
Primul nostru îndemn este de a rămâne în case, de a respecta cu strictețe măsurile dispuse de autoritățile publice și de a coopera cu acestea, asigurându-se totodată slujbele religioase în locaşul de cult, dar fără participarea fizică a credincioşilor, slujbele fiind transmise online.
Cel de-al doilea îndemn este ca fiecare dintre noi să stăruie acasă în rugăciune personală sau împreună cu familia, pentru a-L ruga pe Milostivul Dumnezeu să ne ajute să depășim acest moment de grea încercare. Rugăciunea este sursă de putere spirituală pentru a învinge teama şi boala. Cultivarea păcii sufletului prin rugăciunea stăruitoare ne ferește de panică și deznădejde și ne face să conștientizăm dubla noastră responsabilitate în această perioadă: personală și comunitară.
Medicilor, întregului personal din instituțiile medicale, cât și tuturor celor care prin munca lor depusă în perioada pandemiei ajută la continuarea vieții în parametri cât se poate de normali, precum și celor care asigură asistență religioasă oamenilor aflați în suferință, le adresăm un cuvânt de prețuire și încurajare în lucrarea lor jertfelnică. De asemenea, adresăm un mesaj de prețuire și încurajare polițiștilor, jandarmilor și militarilor. Ei toți sunt prezenți continuu în rugăciunile noastre.
Slujitorilor cultelor religioase le adresăm îndemnul de a continua activitatea lor și de a actualiza datele lor de contact și de a le posta pe site-urile și platformele digitale ale comunităților lor, pentru a putea fi contactați de toți cei care au nevoie de consiliere religioasă, de încurajare sau de orice alt sprijin folositor.
Îi îndemnăm pe toți credincioșii să țină legătura telefonic sau prin alte mijloace de comunicare cu slujitorii cultelor, iar pe toți cei care doresc să se implice efectiv în activități de voluntariat îi îndemnăm să acționeze organizat, în cooperare cu autoritățile locale, potrivit recomandărilor fiecărui cult. Recomandăm tuturor să urmărească transmisiile slujbelor religioase la radio, la televizor sau prin internet.
Este necesar ca fiecare dintre noi să dea dovadă de înțelepciune în aceste vremuri de încercare, intensificând rugăciunea și responsabilitatea pentru sănătatea personală și socială. De asemenea, să arătăm solidaritate socială concretă prin ajutorarea celor aflați în nevoi, oferindu-le ajutor material, respectiv asistență socială la domiciliu persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, în mod voluntar, avizat de către autorități.
Ne rugăm Bunului Dumnezeu, Doctorul sufletelor și al trupurilor, să ne binecuvânteze pe toți, să ne ajute, să ne dăruiască sănătate, pace, speranță și iubire milostivă față de cei aflați în suferință, iar celor care au murit să le dăruiască viață veșnică.
Dumnezeu să binecuvânteze România!
Secretariatul Consiliului Consultativ al Cultelor din România