Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Apel umanitar
Daniela-Elena Cristea din Ploieşti are nevoie de ajutorul nostru. Este imobilizată la pat de aproape 4 ani din cauza unui handicap locomotor, nu mai are pe nimeni din familie şi trăieşte dintr-o pensie de doar 442 de lei. De aproximativ 4 luni, boala a progresat şi durerile au devenit atât de insuportabile, încât nici un calmant nu o mai poate ajuta. Singura speranţa este o intervenţie chirurgicală pentru înlocuirea discurilor vertebrale uzate, care costă 2.000 de euro. Cei care doresc să o ajute pot dona bani în contul RO86BTRL03001201163426XX (beneficiar Ştefan Carmen-Andreea, Banca Transilvania) sau o pot contacta la numărul de telefon 0737.223.997.



.jpg)
