Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a sprijinit dotarea Spitalului Judeţean din Piteşti cu un angiograf
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic şi la iniţiativa cotidianului „Curierul Zilei“, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a început anul trecut campania „Ne dorim un angiograf“, în vederea strângerii de fonduri pentru achiziţionarea unui angiograf necesar Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti - Argeş. Săptămâna trecută, la spital a sosit din Olanda angiograful, cu ajutorul căruia vor putea fi salvate vieţile multor bolnavi. Reprezentanţii firmei Gada Group România, câştigătoarea licitaţiei privind achiziţionarea angiografului, au montat aparatul, urmând ca acesta să fie pus în funcţiune pentru pacienţi.
Angiograful este un sistem complex cu ajutorul căruia se investighează starea vaselor. Acest aparat permite un diagnostic rapid şi complet, urmat de tratamentul adecvat, pacientul având şanse mari de recuperare. În cazul accidentelor vasculare cerebrale, timpul până la acordarea tratamentului este vital şi nu trebuie să depăşească trei ore, pentru ca pacientul să supravieţuiască, astfel că acest aparat face diferenţa între viaţă şi moarte pentru cei suferinzi, şi totodată este o alternativă la operaţiile clasice pe cord deschis.