Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, doctor honoris causa al Universității „Lucian Blaga”
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a primit luni, 9 decembrie, titlul de doctor honoris causa al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, la propunerea Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”. Ceremonia a avut loc în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a facultății sibiene.
La ceremonia de acordare a titlului de doctor honoris causa chiriarhului Eparhiei Argeșului și Muscelului au fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului; prof. dr. Horațiu Rusu, președintele Senatului Universității „Lucian Blaga” din Sibiu; prof. dr. ing. Ioan Bondrea, rectorul universității; membrii Senatului universitar, cadre didactice de la Facultatea de Teologie și de la alte facultăți, preoți din Arhiepiscopia Sibiului și din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, monahi, studenți și credincioși.
După intonarea imnului academic „Gaudeamus” de corul studenților teologi de la Sibiu, a urmat cuvântul „Laudatio”, citit de Mitropolitul Ardealului.
„Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, licențiat al Institutului Teologic Universitar din Sibiu, astăzi Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității «Lucian Blaga» din Sibiu, promoția 1964-1968, și-a însușit cu prisosință marile valori ale moștenirii șaguniene, pe care s-a străduit cu multă râvnă și devotament să le pună în practică atât pentru apărarea, păstrarea și conservarea patrimoniului cultural și spiritual românesc, cât și pentru promovarea culturii și teologiei, dar și a valorilor perene ale satului românesc”, a subliniat ierarhul.
Președintele Senatului universitar, prof. dr. Horațiu Rusu, a citit Diploma de doctor honoris causa, care a fost înmânată apoi Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic de rectorul Ioan Bondrea.
Discursul de recepție al ierarhului s-a intitulat „Martin Opitz, părintele literaturii germane, pe aripile vulturilor în Carpații României” și a adus la cunoștința publicului cele mai importante repere din viața și opera poetului și scriitorului de limbă germană din secolul al XVII-lea, care a trăit o parte a vieții în Transilvania și a elogiat acest tărâm în poeziile și scrierile sale.