Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Arhiepiscopul Râmnicului a slujit în Parohia Troianu
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit duminică, 14 aprilie, în Parohia Troianu din municipiul Râmnicu Vâlcea.
În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfinția Sa a amintit că „în Duminica a 4-a din Postul Mare, Biserica îl așază drept model de dobândire a virtuților pe Sfântul Ioan Scărarul, cel care a cugetat la cuvintele cele de Dumnezeu insuflate, încât şi‑a curăţit sufletul cu izvoarele lacrimilor, ridicându‑şi gândul prin credinţă spre Dumnezeu. Prin post, a părăsit desfătările lumeşti și a ars cu cărbunele sihăstriei spinul patimilor, fiind cu adevărat sfeşnic înfrânării şi lumină a nepătimirii. Prin pocăință, rugăciune, lacrimi și smerenie desăvârșită, omul vede lumina dumnezeiască și se face prieten și împreună‑vorbitor cu Dumnezeu. În urcuşul duhovnicesc, postul, privegherea şi rugăciunea sunt aducătoare de cereşti daruri. În același timp, în lucrarea virtuților, atunci când împlinește poruncile, omul nu trebuie să gândească că le‑a împlinit prin puterea lui, ci aceasta i‑a fost dată de Dumnezeu, Care «vine în ajutor slăbiciunii noastre» (Romani VIII, 26). Înaintării în virtute îi este necesară, de asemenea, curăția minții, căci numai o minte curată Îl poate vedea pe Dumnezeu. Prin curăția sufletului, vederea luminii lui Hristos și prin împărtășirea cu Sfintele Taine, viața veșnică este pregustată de cei credincioși încă din viața aceasta, iar deplin în Împărăția cerurilor. Însă toate tainele credinței se întrupează și se cunosc prin lucrare, prin nevoințe duhovnicești, și de aceea, urmând îndemnurilor Sfântului Ioan Scărarul: Să ne sârguim să învățăm cele dumnezeiești prin osteneală multă”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.