În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Arhierească binecuvântare pentru înscrierea la facultate
Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a acordat ieri arhiereasca binecuvântare pentru 30 de tineri absolvenţi ai Seminarului Teologic Liceal "Sfântul Apostol Andrei", din Galaţi, secţiile Pastorală şi Patrimoniu, şi 2 tineri absolvenţi ai altor licee din judeţele Galaţi şi Brăila, pentru înscrierea la cursurile Facultăţii de Teologie. Tinerii au participat la Sfânta Liturghie din Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, după care s-au întâlnit cu chiriarhul Dunării de Jos în parcul din incinta Centrului eparhial. La eveniment, pe lângă preoţi profesori ai Seminarului Teologic "Sfântul Apostol Andrei" şi slujitori din administraţia eparhială, a participat şi Mihai Plămădeală, fratele vrednicului de pomenire mitropolit al Ardealului Antonie Plămădeală, care vizitează zilele acestea Arhiepiscopia de la Dunărea de Jos.
Înalt Preasfinţitul Casian a subliniat importanţa deosebită a credinţei profunde şi a mărturisirii acesteia în societate şi i-a felicitat pe tinerii absolvenţi pentru finalizarea cu succes a acestui liceu de vocaţie şi cu o tradiţie încărcată de istorie din arhiepiscopie. De asemenea, proaspeţii absolvenţi au fost îndemnaţi să aprofundeze cunoştinţele teologice din cadrul cursurilor de licenţă pentru care vor opta şi să rămână în unitate: "Fără îndoială, aveţi binecuvântare să rămâneţi uniţi şi pe viitor! Şi să nu vă uitaţi niciodată rădăcinile! De aceea, sper să nu faceţi greşeala de a reveni aici abia peste patru ani; să mizaţi pe faptul că aici întotdeauna aveţi părinţi, să rămâneţi în legătură filială cu noi şi veţi avea legătură părintească. Un fiu bun face un tată şi mai bun, iar un tată înţelept ştie să facă din fiul său rău unul bun. După cum şi Tatăl cel Ceresc face cu noi, oamenii!" La finalul întâlnirii, arhiepiscopul a primit doi tineri teologi, împreună cu părinţii lor şi viitoarele soţii, pentru a le acorda arhiereasca binecuvântare în vederea căsătoriei. (Pr. G. Molocea)