Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
ASCOR Alba Iulia alături de vârstnici din Munții Apuseni
În cadrul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor și al Anului comemorativ al filantropilor ortodocși români, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) - filiala Alba Iulia a organizat activitatea social-filantropică „Alături de familiile izolate din Munții Apuseni”.
Studenţii au străbătut, la 3 octombrie, drumurile greu accesibile ale Trascăului pentru a-i vizita pe cei care trăiesc izolați în Munții Apuseni, în satele După Deal, Vale în Jos și Valea Bucurului aparținătoare comunei Ponor, județul Alba, cărora le-au oferit pachete alimentare, produse de igienă personală și cărți de rugăciuni. Activitatea a fost organizată sub coordonarea studentului Petru Mircea, președintele ASCOR Alba Iulia, după cum se arată pe site-ul reintregirea.ro.



.jpg)
