După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Aşezământ social-filantropic în parohia Negriteşti
În parohia Negriteşti - Podoleni, Protopopiatul Roznov, au reînceput, săptămâna aceasta, lucrările la aşezământul social-filantropic. Fondurile provin de la cele 110 familii din parohie. Deşi în jumătate din locuinţe locuiesc văduvi sau văduve, enoriaşii au căutat să contribuie după posibilităţi la ridicarea casei sociale. După cum ne-a relatat pr. paroh Ionuţ Dima, în prezent sunt achiziţionate o parte din dotările necesare. "Şantierul a fost redeschis întrucât vremea s-a încălzit, în prezent efectuându-se amenajări interioare şi exterioare. S-a reuşit în iarna aceasta strângerea unei sume importante de bani de la credincioşii parohiei, majoritatea pensionari. Nădăjduim să ne putem încadra cu fondurile pe care le avem în realizarea lucrărilor de amenajare. La mansarda clădirii va funcţiona biblioteca, arhiva parohiei şi o cameră de protocol. Sperăm ca în trei săptămâni să finalizăm lucrările de finisare şi să continuăm cu următoarele etape", a explicat pr. paroh Ionuţ Dima. Ridicarea aşezământului social-filantropic din parohia Negriteşti - Podoleni a început în luna aprilie a anului trecut. (C. Ciofu)



.jpg)
