Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Aşezământul de copii de la Bogdana, inaugurat parţial
Cele zece vile, biblioteca şi sala de protocol din cadrul Aşezământului de copii "Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi" al Mănăstirii Bogdana din judeţul Suceava au fost sfinţite ieri, după Sfânta Liturghie, de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Alături de soborul de preoţi al Mănăstirii Bogdana, au participat mai mulţi preoţi de mir şi stareţi, conducerea Consiliului Judeţean Suceava şi membrii Consiliului Local al oraşului Rădăuţi. Aşezământul, care va funcţiona sub protecţia Fundaţiei "Sfinţii Ierarhi Leontie şi Teodosie" a Mănăstirii Bogdana, are toate avizele după normele europene. În vilele aşezământului, care s-au inaugurat parţial, sunt adăpostiţi 104 copii.
La realizarea complexului au fost implicate mai multe instituţii. Anul viitor se vor finaliza lucrările la alte trei clădiri şi vor demara lucrările la încă o vilă. Atunci va avea loc deschiderea oficială a aşezământului de copii. Ciţiţi detalii de la acest eveniment în ediţia de mâine a ziarului nostru. (C. Ciofu)



.jpg)
