Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Aşezăminte noi în Parohia Vadu Paşii
Credincioşii Parohiei buzoiene Vadu Paşii, din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, Protopopiatul Mărăcineni, au participat, de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, la Sfânta Liturghie şi la sfinţirea noii case de prăznuire şi a capelei mortuare.
Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a fost în mijlocul credincioşilor Parohiei Vadu Paşii, care în ultimii ani au înfrumuseţat biserica parohială cu hramul "Naşterea Domnului", au refăcut curtea împrejmuitoare şi au înălţat o nouă casă praznicală şi o capelă mortuară. Chiriarhul locului a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială, înconjurat de un sobor de slujitori, din care au făcut parte părintele protopop Dănuţ Baba, de la Protopopiatul Mărăcineni, părintele paroh Cătănuţă Edu, precum şi alţi slujitori din parohiile vecine. Înalt Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură despre sărbătoarea Întâmpinării Domnului, în care a arătat că bătrânul Simeon este un model pentru toţi creştinii care vin cu bucurie şi evlavie în sfintele lăcaşuri. "Dreptul Simeon a fost stăpânit de o aleasă şi mare bucurie când a primit în braţe pe Mântuitorul Iisus Hristos. Trebuie să fim stăpâniţi de aceeaşi bucurie când venim în sfânta biserică să ne întâlnim cu Hristos Mântuitorul nostru prin Sfintele Taine. Aceeaşi bucurie trebuie să o avem când slujitorii bisericeşti vin la noi şi ne binecuvântează casele cu icoana de Crăciun sau cu botezul la Bobotează şi cu alte ocazii la serviciile religioase, pentru că preotul ne aduce învăţătura lui Hristos şi binecuvântarea lui Dumnezeu peste noi şi familia noastră", a spus IPS Arhiepiscop Epifanie. La finalul Sfintei Liturghii, soborul de slujitori, condus de Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a vizitat noua casă praznicală care a fost înălţată în vecinătatea lăcaşului de rugăciune şi capela mortuară, care au fost sfinţite de ierarhul locului. De asemenea a fost evidenţiată şi activitatea pastoral-misionară a părintelui paroh Cătănuţă Edu şi a celorlalţi slujitori care au organizat şi un aşezământ social în cadrul parohiei care desfăşoară activităţi catehetice, misionare şi filantropice. Biserica Parohiei Vadu Paşii, care împlineşte anul acesta 121 de ani, a fost înălţată în anul 1891 de către preotul Ioan Guriţă, sprijinit de locuitorii satului.