Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Asistenţa socială la domiciliu, o şansă pentru persoanele imobilizate
Centrul de asistenţă socială şi îngrijire la domiciliu din cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei se confruntă în această perioadă cu lipsa fondurilor. Dacă activitatea Fundaţiei nu va fi sprijinită de credincioşii din parohii, există riscul sistării serviciilor gratuite pe care Centrul le acordă.
În anul 2008 au beneficiat de asistenţă medicală şi servicii de îngrijire la domiciliu 253 de vârstnici, în timp ce 293 au beneficiat de medicamente gratuite. De asemenea, s-au oferit 6.531 de porţii de hrană, 544 de porţii pentru 109 vârstnici pe lună, iar 50 de beneficiari au mers în pelerinaj la mănăstirile din zona Neamţului. Dacă până în prezent banii pentru proiect veneau din fonduri PHARE, începând din anul 2009 finanţarea proiectului de asistenţă socială şi îngrijire la domiciliu pentru vârstnici provine de la Primăria Municipiului Iaşi. Odată cu apariţia crizei mondiale, fondurile alocate pentru funcţionarea serviciului s-au redus cu 30%. Beneficiarii riscă să nu li se mai acorde asistenţă la domiciliu, unii dintre aceştia confruntându-se cu indiferenţa din partea familiei sau a vecinilor. „Copiilor şi rudelor acestor bătrâni nu le pasă, nu pot să îi ajute sau sunt plecaţi în străinătate. Bătrânii ne spun câteodată că suferinţa nu este produsă atât de lipsa financiară, cât de lipsa dragostei. Lipsa comuniunii în rândul familiilor şi al comunităţilor de bloc duce la însingurarea bătrânilor aflaţi în dificultate“, a adăugat maica Maximilia, asistent medical în cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“. Etapele acordării asistenţei sociale Prima etapă în acordarea asistenţei sociale la domiciliu este primirea unei solicitări din partea familiei, a vecinilor sau a preoţilor din parohii. Echipa formată din asistentul social şi medic se deplasează la domiciliul persoanei vârstnice. Se constată nevoile fiecărei persoane în parte şi se realizează un plan de îngrijire. „Fiecare îşi respectă activităţile pe care le desfăşoară. Infirmiera se deplasează pentru a face curăţenie în casă, pentru a-i face beneficiarului toaleta parţială ori totală sau pentru a-i lua hainele la spălat. Asistenta medicală merge să-i facă injecţii, ia legătura cu medicul de familie şi administrează tratamentele, iar kinetoterapeutul, în cazul unei persoane cu accident vascular, îi face kinetoterapie. Unele persoane vor doar companie, simţind nevoia de a discuta sau de a ieşi la o plimbare pentru a-şi mai schimba gândurile“, ne-a explicat dr. Viorica Ianău, coordonator medical al Centrului de asistenţă socială şi îngrijire la domiciliu. Frecvent, oamenii au unele întrebări legate de Dumnezeu şi de scopul vieţii. De aceea, atunci când este solicitat medicul pentru consultaţii, beneficiarii cheamă şi preotul pentru Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. „Ne-am bucura dacă, în munca noastră, am fi ajutaţi de alte persoane binevoitoare“ Persoanele care au apelat la serviciile Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ au făcut acest lucru pentru că au încredere în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. În ultimele săptămâni, s-au făcut colecte de bani în mai multe biserici din Protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2 pentru sprijinirea activităţii Fundaţiei. De asemenea, Firma SC Antibiotice SA a sponsorizat proiectul, prin acordarea de medicamente, contribuind la îmbunătăţirea stării de sănătate a persoanelor aflate în îngrijirea Fundaţiei. Fonduri au mai venit de la Editura „Sfântul Mina“, precum şi de la parohia „Sfântul Mina“ din Iaşi. „Oamenii sunt receptivi când li se vorbeşte de Mitropolie. Noi suntem Fundaţia Mitropoliei şi, de aceea, trebuie să ne menţinem serviciile la un anumit standard de calitate. Fiind sub aripa Mitropoliei, trebuie să avem o continuitate şi trebuie să respectăm ceea ce promovăm din punctul de vedere al asistenţei sociale“, a remarcat maica Maximilia. Programul de vizită la domiciliu diferă de la o persoană la alta, în funcţie de nevoile şi solicitările fiecăruia. În urma acordării de asistenţă gratuită la domiciliu, bătrânii au fost mulţumiţi, pentru ei fiind importantă atât hrana, cât şi compania pe care le-a oferit echipa Fundaţiei. O rezolvare parţială a problemelor cu care se confruntă vârsticii ar fi ca voluntarii, persoane dornice să ajute, să dea o mână de ajutor celor care acordă asistenţă la domiciliu persoanelor incluse în proiect. „Am observat că, chiar dacă bătrânii primesc doar un tub de unguent antireumatic, pentru ei are o semnificaţie specială. Un om care a fost credincios, a mers la biserică o viaţă întreagă se simte împlinit pentru că dragostea pe care a dăruit-o Bisericii i se întoarce. Comunitatea ar putea să se implice în a fi alături de ei, măcar sufleteşte, deschizându-le uşa şi întrebându-i ce mai fac. Ne-am bucura dacă, în munca noastră, am fi ajutaţi şi de alte persoane binevoitoare, pentru că facem cu greu faţă solicitărilor pe care le avem“, a conchis medicul Viorica Ianău. Servicii complete pentru asistaţii sociali Proiectul de acordare a asistenţei sociale la domiciliu al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ este sprijinit de Direcţia de Asistenţă Comunitară a Primăriei Municipiului Iaşi şi oferă servicii de îngrijire, medicale, de recuperare şi sociale unui număr de 120 de persoane imobilizate ori greu deplasabile, afectate de boală, sărăcie şi excluziune socială, neglijate, părăsite sau fără familie. Serviciile gratuite de care beneficiază bătrânii sunt: consultaţii şi tratamente medicale injectabile sau perfuzabile, efectuarea de electrocardiograme, dozarea glicemiei, pansarea rănilor, tratamentul escarelor, medicamente gratuite şi kinetoterapie. Pe lângă acestea, vârstnicilor li se asigură igiena corporală, hrănire, hidratare, prepararea şi livrarea hranei, activităţi de menaj, companie, dar şi activităţi şi programe de socializare. Prin programul de îngrijire la domiciliu se doreşte ameliorarea bolii şi reducerea gradului de dependenţă a persoanelor imobilizate la pat, care se confruntă cu grave probleme medicale şi sociale, fiind singure, abandonate sau în imposibilitatea de a fi sprijinite de familie. Cei care doresc să contribuie la ajutorarea bătrânilor şi a persoanelor imobilizate la pat pot veni la sediul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“, situat în Iaşi, pe str. Costache Negri, nr. 48, lângă Biserica „Sf. Sava“, sau pot face depuneri în contul RO 08 BACX 0000 0030 1208 2003.