Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Astăzi încep sărbătorile sfinţilor nemţeni

Astăzi încep sărbătorile sfinţilor nemţeni

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Constantin Ciofu - 05 August 2013
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ vor începe astăzi seria manifestărilor religioase din cadrul sărbătorilor sfinţilor nemţeni. Pe 6 august va fi hram la mănăstirea de pe Muntele Ceahlău, la Mănăstirea Sihla, la Schitul Icoana al Mănăstirii Neamţ, iar pe 7 august pelerinii o vor cinsti la Mănăstirea Sihăstria pe Sfânta Teodora. 
 
Pelerinii din toată ţara vor participa, începând de astăzi până pe 7 august, la sărbătorile sfinţilor nemţeni. În această dimineaţă, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, va sluji Sfânta Liturghie în faţa Bisericii „Sfântul Ioan Iacob“ a Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamţ. Aseară, de la ora 18:00, la seminarul nemţean s-a oficiat Privegherea în cinstea sfântului de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 100 de ani. În această seară, oamenii sunt aşteptaţi la slujba Privegherii în următoarele aşezări monahale nemţene care îmbracă straie de sărbătoare: Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ de pe Muntele Ceahlău, Mănăstirea Sihla şi Schitul Icoana. Mâine, 6 august, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va săvârşi Sfânta Liturghie pe Muntele Ceahlău, după ce la orele dimineţii va urca pe munte împreună cu pelerinii care vor participa la această sărbătoare. În seara zilei de 6 august, va fi sărbătoare la Mănăstirea Sihăstria şi la Mănăstirea Sihla, unde se va sluji Privegherea de la ora 18:00. La Mănăstirea Sihăstria, Sfânta Liturghie va fi oficiată miercuri, 7 august, de IPS Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Tot mâine seară se va organiza, după slujba Privegherii de la Mănăstirea Sihla, o procesiune spre peştera Sfintei Teodora. Sărbătorile sfinţilor nemţeni au fost numite de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, „Paştile nemţean“. Aceste sărbători constituie un prilej de rugăciune pentru pelerinii din toată ţara care doresc să-i cinstească pe sfinţii români Ioan Iacob de la Neamţ şi Teodora de la Sihla. Cei doi sfinţi sunt prăznuiţi, prin rânduiala lui Dumnezeu, în jurul praznicului Schimbării la Faţă.