După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Atoreni dorohoieni, în vizită la „Jurac“
Un grup de tineri din Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR), filiala Dorohoi, îndrumaţi de pr. Ciprian Şoptică, a încondeiat marţi, 19 aprilie 2011, ouă la Centrul de zi pentru copii "Jurac". Activitatea a avut loc în cadrul proiectului "Lumină din suflet de copil", care a fost demarat de Direcţia de Asistenţă Socială în parteneriat cu unităţile de învăţământ şi furnizorii de servicii sociale din municipiul Dorohoi. Proiectul a avut mai multe scopuri: dezvoltarea libertăţii de expresie a copiilor, descoperirea talentelor creativ-artistice, îmbunătăţirea relaţiilor de comunicare şi interrelaţionare între copii şi între copii şi adulţi, stimularea şi promovarea capacităţii creatoare a elevilor prin organizarea de expoziţii, promovarea imaginii unităţii şcolare în comunitate şi deschiderea ei spre comunitate. Creaţiile artistice (ouă încondeiate, icoane, colaje, aranjamente) adunate de la unităţile de învăţământ care s-au înscris la această activitate urmează să fie expuse pentru a putea fi văzute de toţi cei interesaţi. (C.C.)



.jpg)
