Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Au fost desemnaţi bursierii Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”
Pentru cele 34 de burse, oferite prin concurs de Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, pentru anul şcolar şi universitar 2022-2023, şi-au depus dosarul 46 de candidați din întreaga țară. Cei 18 liceeni bursieri învaţă în colegii şi licee din Brăneşti, Corabia, Câmpulung-Muscel, Caracal, Cluj-Napoca, Iași, Slatina, Slobozia, Suceava și Vaslui. Din cei 14 studenți bursieri, cinci sunt studenţi la Medicină în Cluj-Napoca, Craiova şi Iaşi, alături de studenţi la Teologie, Drept, Ştiinţe sau Construcții. Masterandul în teologie și doctorandul în istorie admişi cu proiecte de cercetare sunt de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Bursele pentru elevi, în cuantum de 300 de lei lunar, se acordă pentru opt luni, cele pentru studenți şi masteranzi, de 400 de lei lunar, se acordă pentru nouă luni, iar bursa pentru doctoranzi este de 500 de lei lunar şi se acordă timp de 12 luni. Fondul alocat pentru bursele din acest an este de 103.200 de lei, iar până în prezent, în cei 14 ani de activitate, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” a acordat 465 de burse unor tineri din întreaga ţară, în valoare totală de 1.242.300 de lei, conform pr. Bogdan Ivanov şi ec. Sorin Câlea, reprezentanţii fundaţiei.



.jpg)
