Soborul Catedralei Patriarhale a mers astăzi, 24 decembrie 2024, în Ajunul Crăciunului, în procesiune cu icoana Nașterii Domnului la Reședința Patriarhală. Preoții, diaconii și psalții lăcașului de rugăciune au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Salonul Sfinților Români.
Au început lucrările de pictură la Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ din Iaşi
La Biserica "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" din Iaşi a fost oficiat ieri Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, cu prilejul debutului lucrărilor de pictură la acest sfânt lăcaş. Pictura va fi realizată de prof. Dan Gogu din Bucureşti, care a zugrăvit chipurile sfinţilor în străvechea biserică a Mănăstirii Hadâmbu.
Credincioşii din parohia "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" din Iaşi au participat ieri la Slujba Acatistului, săvârşită de un sobor de preoţi în ctitoria domnitorilor Miron Barnovschi şi Vasile Lupu. Din soborul de preoţi au făcut parte pr. Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, şi pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. La eveniment au asistat şi autorităţile locale, care au sprijinit, în ultimii ani, lucrările de consolidare şi restaurare ale acestui sfânt lăcaş. Părintele protopop Constantin Andrei a apreciat, în cuvântul adresat la finalul slujbei, că lucrările de pictură la Biserica "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" din Iaşi au început printr-o rugăciune. "Iată, începe o nouă etapă a lucrării ample de consolidare, restaurare şi înfrumuseţare a acestei bijuterii a Iaşului. Biserica de faţă, începută de Miron Barnovschi şi continuată de Vasile Lupu, străluceşte prin frumuseţea şi vechimea ei. Din anul 2003, de când a venit în această parohie, părintele Viorel Sava şi-a pus toată energia şi toată capacitatea pentru restaurarea acestui edificiu", a spus pr. protopop Constantin Andrei. Veşmânt de pictură, după 375 de ani de la construcţie Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, a precizat, în continuare, că în zilele noastre este necesar să reconsolidăm edificiile ridicate de înaintaşi, dar este important să rezidim, totodată, biserica din sufletul nostru. "Noi, astăzi, doar încercăm să consolidăm, să reparăm ceea ce au clădit înaintaşii noştri cu statornicie. Este bine că putem repara şi consolida aceste edificii, dar ar fi şi mai bine dacă am putea să reclădim în noi biserica lui Dumnezeu", a spus primarul Gheorghe Nichita. Părintele paroh Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, a spus, referindu-se la importanţa evenimentului de ieri: "Această biserică are o însemnătate spirituală extraordinară pentru cultura şi spiritualitatea românească, pentru că ea a fost zidită de un om care a murit pentru credinţă, la Istanbul. Lui Miron Barnovschi i s-a cerut să lepede credinţa dacă vrea să menţină tronul. A preferat să-şi păstreze credinţa şi a murit prin decapitare. Vasile Lupu şi Sfântul Mitropolit Varlaam, care au continuat lucrările de la jumătatea zidurilor, i-au pus hramul "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul", ca o restaurare morală în cinstea ctitorului. Această biserică începe a se finaliza, iată, după 375 de ani", a explicat pr. paroh Viorel Sava, care a precizat că sfântul lăcaş nu a fost niciodată pictat.