În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Băncile din Balcani nu sunt afectate de criza din Grecia
Sistemul bancar din Balcani ar trebui să facă faţă retragerii graduale a liniilor de credit de la băncile greceşti către subsidiarele lor, dar o eventuală intrare a Greciei în incapacitate de plată ar putea obliga guvernele statelor vecine să solicite ajutor suplimentar.
În prezent, băncile greceşti controlează 28% din activele sistemului bancar din Bulgaria şi aproximativ a şasea parte în cazul României şi Serbiei. "Zilele trecute, îngrijorările faţă de impactul crizei din Grecia asupra sectorului bancar au trimis leul românesc la cel mai scăzut nivel din ultimele cinci luni, iar costul asigurării obligaţiunilor româneşti a atins cea mai ridicată valoare din ultimele trei luni şi jumătate", se arată într-o analiză publicată de agenţia Reuters. Analiştii chestionaţi susţin însă că guvernele şi băncile centrale au resurse pentru a acoperi deficitul, dacă băncile mamă din Grecia vor începe să-şi reducă liniile de credit. "În cazul României şi Bulgariei, orice recapitalizare de care ar putea fi nevoie nu va reprezenta un risc sistemic pentru finanţele publice", a apreciat analistul RBS, Tim Ash. O parte din analişti susţin că este probabil ca subsidiarele băncilor greceşti să fi început deja să returneze o parte din fonduri către băncile mamă, dar, cel puţin până acum, sectorul bancar s-a dovedit rezistent. Chiar dacă, pe termen scurt, o intrare a Greciei în incapacitate de plată este puţin probabilă, pe termen lung, mulţi analişti consideră că alternativele sunt limitate. "Având în vedere că Bulgaria, România şi Serbia sunt economii mici, ele vor avea de suferit în cazul unei intrări în incapacitate de plată a Greciei, deoarece vor fi obligate să salveze sau să naţionalizeze subsidiarele băncilor elene, ceea ce ar pune presiuni pe datoria publică şi deficitul fiscal", se arată în analiza Reuters. Cele mai mari bănci care activează în statele din Balcani sunt National Bank of Greece, EFG Eurobank, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Emporiki Bank.