În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Bilanțul activității social‑filantropice a Arhiepiscopiei Bucureștilor din 2023
Activitatea social-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române a fost, anul trecut, bogată și complexă, manifestându-se prin numeroase proiecte și acțiuni umanitare. Acestea nu s-au limitat doar la colecte de alimente și alte produse necesare persoanelor defavorizate sau acțiuni singulare de ajutorare a lor, ci au însemnat şi o campanie intensă de sprijinire a activității unor centre de zi pentru copii sau cantine sociale, precum și distribuirea de ajutoare comunităților izolate.
În anul 2023, activitatea Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vizat continuarea unor proiecte umanitare inițiate în trecut, care au în vedere sprijinirea activității unor așezăminte sociale de la nivelul eparhiei, precum și ajutorarea persoanelor și familiilor aflate în situații de risc social, medical sau financiar, dar și a comunităților izolate. Despre această activitate a oferit detalii părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial în cadrul acestui sector.
„În anul 2023 am căutat să menținem toate programele implementate deja în folosul persoanelor aflate în nevoie. Mă refer aici la centrele de zi pentru copii «Sfânta Treime» și «Sfânta Sofia», la cantinele sociale ale filialelor de sector ale Asociației «Diaconia», precum și la celelalte programe devenite tradiție, respectiv distribuirea de ajutoare în comunități izolate sau în parohii nevoiașe, unde am dus darul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu ocazia sărbătorilor mari de Sfintele Paști și de Crăciun”, a declarat părintele consilier eparhial, pentru TRINITAS TV.
De asemenea, părintele Ionuț Tutea a prezentat activitatea a trei noi instituții sociale înființate în 2023 sub coordonarea Arhiepiscopiei Bucureștilor, care oferă servicii sociale și medicale persoanelor aflate în dificultate.
„Începând cu luna martie a anului 2023, la Parohia «Buna Vestire» din Ploiești și-au început activitatea un centru și o cantină socială. Imobilul a fost extins și amenajat cu ajutorul unor fonduri europene nerambursabile, programul fiind implementat în parteneriat de Sectorul social-filantropic și misionar, Protoieria Ploiești Nord și parohie. La cantină se pregătește masa pentru 100 de persoane, atât pentru persoane deplasabile, cât și pentru persoane asistate la domiciliu, hrana fiindu-le dusă acasă. La aceeași parohie s-a demarat și un proiect-pilot de îngrijire la domiciliu pentru persoane nedeplasabile. O altă reușită pentru anul 2023, un program pregătit îndelung, îl constituie policlinica stomatologică socială «Zâmbet pentru toți», destinată exclusiv persoanelor defavorizate. Acest proiect este desfășurat în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, fiind gândit să ofere asistență unui număr de 1.000 de persoane diferite într-un an, bătrâni din instituții de ocrotire, copii din rețeaua de asistență maternală, persoane cu probleme materiale, care beneficiază de consult și tratament gratuit, în baza unei anchete sociale. De asemenea, o provocare a constituit-o și continuarea lucrărilor la Centrul pentru copii hipoacuzici din sectorul 5, unde am reușit să avansăm lucrările, ajungând deasupra solului. Sperăm ca anul acesta să vedem clădirea cât mai aproape de etapa finală pentru a fi dată în folosință”, a spus părintele consilier eparhial, după cum informează TRINITAS TV.
O serie de proiecte social-filantropice au desfășurat în anul ce s-a încheiat și fundațiile și organizațiile Arhiepiscopiei Bucureștilor, care au vizat în primul rând activități în folosul bătrânilor și copiilor asistați în cadrul instituțiilor sociale ale eparhiei. Fundația „Bucuria ajutorului” a desfășurat o campanie pentru creșterea abilităților de comunicare în mediul online pentru persoane vârstnice. Asociația „Diaconia” a adus împreună persoane vârstnice de la Centrul de asistență al Mănăstirii Christiana din București și copii de la Centrul de zi „Sfânta Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureștilor în cadrul proiectului „Rescriem povești”. De asemenea, copii aflați în asistența Centrului de zi „Sfânta Treime” au participat la sesiuni de „Educație pentru sănătate”. Acțiunile Sectorului social-filantropic și misionar s-au bucurat de sprijinul a numeroși parteneri, instituții sau persoane fizice, între care Fundația „Copii în dificultate”, Asociația Profesorilor de Religie, Școala Gimnazială „Just 4 Kids”, care au oferit copiilor din centrele de asistență socială ale Arhiepiscopiei Bucureștilor peste 1.200 de pachete cu jucării, îmbrăcăminte și alte produse de strictă necesitate în perioada sărbătorilor.