Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Bilanțul anual al activităților din Arhiepiscopia Timişoarei
La Sediul Centrului eparhial din Timişoara s-au desfăşurat sâmbătă, 22 ianuarie 2022, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Timişoarei. Evenimentul a debutat în biserica cu hramul „Învierea Domnului“ și „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din incinta Reşedinţei Mitropolitane, cu oficierea slujbei Te Deum-ului, în cadrul căreia s-au adus rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Arhiepiscopiei Timișoarei în anul 2021 și s-au invocat binecuvântarea și ajutorul divin pentru noul an.
Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a membrilor Adunării eparhiale, a stareţilor și stareţelor din cuprinsul eparhiei, precum şi a părinţilor protopopi.
În prima parte a lucrărilor, membrii Adunării eparhiale s-au reunit în şedinţe formate pe comisiile permanente (administrativ-bisericească; culturală și educațională; economică, bugetară și patrimonială; social-filantropică), unde au fost analizate rapoartele de activitate și au fost discutate şi propuse spre aprobare proiecte de hotărâri, ce se doresc a fi realizate în acest an.
De asemenea, sub conducerea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan a avut loc și o sinaxă a stareților și starețelor mănăstirilor din cuprinsul eparhiei, în cadrul căreia s-a prezentat raportul de activitate pe anul 2021 al Sectorului Exarhat, privind problemele mănăstirești, constatându-se, că, în anul ce a trecut, activitatea din mănăstiri s-a desfășurat în conformitate cu normele statutare și regulamentare, urmărind îndeaproape toate hotărârile aduse de forurile superioare bisericești de conducere ale eparhiei și de Sfântul Sinod, acestea având ca țel asigurarea desfășurării normale a întregii vieți bisericești și mănăstirești din eparhie.
Totodată a fost evidențiat faptul că cinul monahal din Eparhia Timișoarei a fost reprezentat la diferite manifestări comemorative, teologice sau istorice, în cadrul cărora s-au întocmit prezentări, articole sau conferințe ce au descris viața monahală ori biografii ale viețuitorilor mănăstirilor românești, precum și studii ce au tratat diverse teme despre spiritualitatea creștină și viețuirea monahală. Având în vedere că 2022 a fost proclamat, în Patriarhia Română, drept „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, s-a propus desfășurarea de activități specifice care să promoveze, în conștiința credincioșilor, rugăciunea - ca element constitutiv al vieții și credinței creștine.
În partea a doua a întâlnirii, în Sala festivă a Centrului eparhial, după prezentarea Raportului general de activitate al tuturor sectoarelor, au avut loc lucrările în plen ale Adunării eparhiale, unde au fost prezentate rapoartele de activitate pe anul 2021 ale sectoarelor Arhiepiscopiei Timișoarei.
Raportul privind activitatea Sectorului social-filantropic și misionar în anul 2021 a enumerat și evidențiat activitățile desfășurate atât în domeniul protecției drepturilor copilului, a persoanelor cu dizabilități, a persoanelor seropozitive, a sprijinirii persoanelor vârstnice fără aparținători, a familiilor cu risc social ridicat, cât și în domeniul asistenței religioase din spitale, armată, penitenciar, case de copii și servicii rezidențiale pentru vârstnici. Între acestea s-au evidențiat proiectul de „Telemedicină - Sănătatea la un click distanță”, prin care se oferă consultații medicale de specialitate pentru persoanele neasigurate sau aflate în zone lipsite de servicii medicale ori pentru persoanele nedeplasabile, dar și oferirea constantă de hrană și produse de igienă pentru migranți, persoane fără adăpost și pacienți de la spitalul de psihiatrie și pentru Măsuri de siguranță Jebel și Spitalul de psihiatrie Gătaia. Totodată, s-a remarcat faptul că programele desfășurate anul trecut au cuprins 13.240 de beneficiari, iar totalul investiţiilor făcute în domeniul asistenţei sociale de Centrul eparhial, împreună cu parohiile şi ONG-urile ce funcționează cu binecuvântarea Bisericii, s-au ridicat la suma de 5.073.241 lei.
A urmat prezentarea rapoartelor celorlalte sectoare ale Administrației eparhiale.
La final, au fost prezentate propuneri pentru anul în curs ale comisiilor Adunării eparhiale. Având în vedere că 2022 a fost proclamat drept „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, Înaltpreasfinția Sa a propus tipărirea unui tiraj de 100.000 de cărți de rugăciuni, care să fie oferite copiilor ortodocși din Arhiepiscopia Timișoarei. De asemenea, s-a propus ca fiecare părinte consilier să viziteze și să slujească Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, pe parcursul anului, în cât mai multe comunități parohiale din eparhie.