Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Binecuvântare arhierească în parohia „Sfântul Apostol Andrei“ din Fălticeni
Parohia "Sfântul Apostol Andrei" din Fălticeni a îmbrăcat, în urmă cu două zile, straie de sărbătoare. Biserica şi aşezământul de asistenţă socială al parohiei şi-au cinstit ocrotitorul. La Sfânta Liturghie oficiată de IPS Pimen au participat enoriaşii, bătrânii din cadrul aşezământului şi credincioşi din municipiul Fălticeni.
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit miercuri, 30 noiembrie, Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Apostol Andrei" din Fălticeni. În această zi, bătrânii din cadrul Aşezământului de asistenţă socială "Sfântul Apostol Andrei" al acestei parohii şi-au cinstit ocrotitorul. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Constantin Patrolea, protopop al Protopopiatului Fălticeni. După cum ne-a relatat pr. paroh Gheorghe Lungu, la finalul Sfintei Liturghii, Înalt Preasfinţitul Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile sărbătorii Sfântului Apostol Andrei şi despre necesitatea existenţei unui aşezământ de ocrotire socială într-o parohie. "IPS Pimen a amintit faptul că Sfântul Apostol Andrei a fost un mărturisitor, un prieten al lui Dumnezeu, care ne-a învăţat să fim împreună rugători şi ajutători între noi. Prezenţa Înalt Preasfinţitului Pimen înseamnă o binecuvântare, o întărire a noastră în răbdare. Înalt Preasfinţia Sa a apreciat faptul că enoriaşii din parohie, dar şi alţi credincioşi se implică în întreţinerea acestui aşezământ", a spus pr. paroh Gheorghe Lungu. Aşezământul de asistenţă socială "Sfântul Apostol Andrei" a fost înfiinţat în anul 1999, când IPS Pimen a dat binecuvântare pentru ridicarea unei biserici şi a unui cămin pentru 24 de bătrâni. Lucrările s-au încheiat în anul 2007, când a avut loc o inaugurare parţială. În funcţionarea aşezământului, un ajutor deosebit este oferit de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. "Suntem sprijiniţi de toţi cei care doresc să ne întindă o mână de ajutor. Bătrânii contribuie cu o parte din pensia lor, dar costurile de întreţinere sunt mult mai mari. În aşezământ se oficiază slujbe de Parastas pentru cei adormiţi, iar la final este oferită o masă caldă pentru bătrâni. Până în prezent am primit mai multe ajutoare din partea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. În purtarea de grijă a bătrânilor se implică şi enoriaşii din parohia noastră, încercând împreună să creem cele mai bune condiţii pentru ca persoanele aflate în aşezământ să nu se simtă singure. Mulţi dintre copiii celor aflaţi aici nu-şi mai vizitează părinţii şi de aceea noi încercăm ca bătrânii să aibă tot ceea ce au nevoie", a explicat pr. paroh Gheorghe Lungu.