După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Binecuvântare arhierească în Parohia Tioltiur din judeţul Cluj
În ziua de cinstire a Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii, sâmbătă, 22 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-au aflat în mijlocul micii comunități din localitatea Tioltiur, județul Cluj, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate în ultimii ani la biserica din sat. Evenimentul a fost deosebit pentru ierarhul argeșean, Parohia Tioltiur fiind locul în care a fost instalat ca preot celib, în urmă cu 59 de ani, după ce a fost hirotonit de Arhiepiscopul Teofil Herineanu.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul au binecuvântat lucrările de restaurare efectuate în ultimii ani la Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. În continuare, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” din Cluj-Napoca, coordonat de lect. dr. Sorin Albu.
În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a vorbit despre greutățile întâmpinate în cei doi ani de slujire la Parohia Tioltiur, în perioada 1964-1966, precum și despre dorința locuitorilor de a avea o biserică, înfruntând toate piedicile puse de regimul comunist și construind lăcașul de cult.
Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom pe preotul paroh Octavian Vancea, iar binefăcătorilor le-a oferit distincții și diplome de aleasă cinstire.
La final, preotul paroh Octavian Vancea a mulțumit celor doi ierarhi pentru prezență și binecuvântare. În semn de prețuire și recunoștință, din partea comunității, acesta le-a oferit câte o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos, respectiv cu Maica Domnului.
Din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, toți credincioșii prezenți la slujbă au primit în dar volumul autobiografic „Toată vremea-și are vreme”, în care ierarhul a consemnat momente din perioada de slujire în Parohia Tioltiur.



.jpg)
