Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Binecuvântare arhierească la hramul Bisericii „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” Șcheia
În ziua pomenirii Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, 25 noiembrie 2021, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei din localitatea Sfântul Ilie, comuna Șcheia, Protopopiatul Suceava II, care o are drept ocrotitoare pe sfânta împărăteasă.
Cu această ocazie, ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohială, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial Suceava și părintele Ionel Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.
Alături de binecuvântarea arhierească, un prilej de aleasă trăire duhovnicească pentru credincioșii prezenți a fost și închinarea la racla care adăpostește fragmente din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, odor al bisericii încă din anul 2017.
După citirea textului Sfintei Evanghelii, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a amintit celor prezenți diferite momente din Sfânta Scriptură ce subliniază faptul că apropierea de cei care nu împlinesc voia Domnului ne rănește inima și ne îndepărtează de drumul către Împărăția Cerurilor. „Evanghelia de astăzi, care a vorbit despre mărturisire, despre mucenicie, a început cu cuvintele acestea: «Păziți-vă de oameni», vrând să ne avertizeze că trebuie să fim atenți, să fim vigilenți, să conștientizăm faptul că există oameni care nu ne fac bine și a căror prezență în viața noastră, în cercul nostru intim, în cercul nostru de prieteni, este una care ne dăunează. Față de acești oameni, față de omul mândru, față de omul fățarnic, față de omul fără o rânduială, față de omul care te îndeamnă la dezbinare, față de cel care te înșală, față de aceștia luați distanță; este pentru igiena sufletului vostru, pentru mântuirea sufletului vostru.”
Preasfinția Sa a subliniat faptul că dragostea lui Dumnezeu este nemărginită și se revarsă asupra noastră și atunci când suntem nevoiți să îi evităm pe cei care ne fac rău. „Iubiți-l, dar nu-l îmbrățișați, stați departe de el, rugați-vă pentru el, nu-l judecați pe un astfel de om; dar pentru că eu sunt slab, pentru că n-am dragostea aceasta, n-am credința aceasta, n-am puterea aceasta ca să covârșesc neputința lui, pentru asta stau deoparte. Imunitatea mea duhovnicească este scăzută, și pentru asta, cu smerenie și fără judecată, da, trebuie să mă feresc de anumiți oameni. Trebuie să mă păzesc de anumiți oameni, și Dumnezeu nu mă va pedepsi pentru aceasta, pentru că va vedea gândul cu care fac, va vedea rugăciunea mea pentru el și pentru mine și va binecuvânta, pentru că este Dumnezeu bun și iubitor de toți oamenii și numai El ne poate vindeca și El nu stă niciodată departe de niciun om. ”
La eveniment au participat numeroși credincioși care au venit să o cinstească pe ocrotitoarea parohiei, dar și reprezentanți ai oficialităților locale, dintre care îi amintim pe domnul Ion Lungu, primarul Municipiului Suceava, și pe domnul Vasile Andriciuc, primarul Comunei Șcheia.
La final, părintele paroh Răzvan Câmpulungeanu i-a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru această zi deosebită pentru întreaga comunitate, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, pentru binecuvântare, și tuturor închinătorilor și ostenitorilor. Gândul de recunoștință s-a îndreptat și către Preasfințitul Damaschin Dorneanul, moment în care părintele i-a dăruit Preasfinției Sale un set arhieresc format dintr-un engolpion cu chipul Maicii Domnului și o cruce pectorală.
Preasfinția Sa i-a mulțumit părintelui și comunității parohiale și a transmis gândul de binecuvântare și prețuire din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic.
Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost așezată la data de 29 noiembrie 2009, iar 5 ani mai târziu, la 23 noiembrie 2014, vrednicul de pomenire Arhiepiscop Pimen a sfințit biserica de lemn în stil maramureșean.
Alături de racla cu părticele din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, printre odoarele bisericii se află și un papucel al Sfântului Gherasim Kefalonitul.