De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
200 de ani de la sfințirea bisericii din Rotunda-Liteni
În Duminica a 22-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Rotunda-Liteni, Protopopiatul Fălticeni, unde a slujit Sfânta Liturghie.
După citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul a tâlcuit pilda rânduită pentru această zi și a evidențiat faptul că pentru a dobândi viața veșnică avem nevoie de aproapele nostru și ca dragostea noastră să fie îndreptată către acesta. „Cum ajungem noi să nu avem soarta acestui bogat? Această pildă ne spune că, printre altele, ajungem la Dumnezeu nu de unul singur, ci ajungem la Dumnezeu prin altcineva. Ajungem la Dumnezeu prin aproapele, ajungem în Împărăția cerurilor, în Rai, prin celălalt. (…) Bogatul se putea mântui, dar nu prin el însuși, nu prin ce a făcut el numai, ci prin Lazăr. Dacă avea grijă de Lazăr, dacă îi păsa de Lazăr, bogatul acesta putea să fie cu Lazăr alături, în sânul lui Avraam”, a spus Preasfinţia Sa.
De asemenea, a arătat că numai prin iubirea aproapelui putem dovedi iubirea pe care o purtăm lui Dumnezeu și că smerenia, răbdarea și dragostea l-au mântuit pe Lazăr.
În continuare, preotul paroh Mihai Ursuleasa a citit istoricul lăcașului de cult din Rotunda și a acordat distincții de vrednicie celor care au sprijinit lucrarea Bisericii.
Pentru a marca momentul împlinirii celor 200 de ani de la târnosirea bisericii, a fost sfințită o piatră comemorativă aflată pe peretele exterior al lăcașului de cult. De asemenea, a fost binecuvântat Monumentul Eroilor Neamului căzuți pe câmpurile de luptă în timpul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial.