Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Binecuvântare arhiereasca pentru căsătoria teologilor gălăţeni
Azi, Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a acordat arhiereasca binecuvântare în vederea căsătoriei pentru cinci candidaţi la preoţie, din judeţele Galaţi şi Brăila, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
În cuvântul său, chiriarhul a făcut apel la cumpătare în toate şi la adoptarea unui stil de viaţă modest, mai ales pentru familiile preoţeşti, care trebuie să se constituie în adevărate modele pentru enoriaşi.



.jpg)
