Credincioșii bucureșteni au participat astă‑seară, 8 aprilie, la Catedrala Patriarhală din București, unde, potrivit rânduielii liturgice tradiționale a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, a fost săvârșită cea de‑a patra Denie, corespunzătoare Sfintei Zi de Joi. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș. La final, părintele prof. univ. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal în cadrul Sectorului teologic‑educațional al Administrației Patriarhale și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, a rostit un cuvânt de învățătură.
Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Parohia Ciudanovița
Credincioșii din Parohia Ciudanovița, Protopopiatul Reșița, s-au bucurat în Duminica a 4-a din Postul Mare de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Ierarhul a slujit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” împreună cu un sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos”. Au participat la sfânta slujbă autorități locale și numeroși credincioși, printre care copii și tineri îmbrăcați în haine populare.
„Am socotit ca înainte de marele praznic al Învierii Domnului să venim și aici, la bunii credincioși de la Ciudanovița și să ne bucurăm împreună cu ei la o Sfântă și Dumnezeiască Liturghie. Îi felicităm pentru că împletesc armonios lucrarea Mariei cu lucrarea Martei, păstrând candela rugăciunii și candela credinței aprinsă în sfânta biserică, dar și candela lucrării, pentru că sunt foarte harnici și gospodari. Îi mulțumim și domnului primar, care are grijă de această comună, de acest sat și dezvoltă cât poate turismul în această zonă deosebit de frumoasă din Banatul Montan”, a afirmat Părintele Episcop.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian l-a hirotonit în treapta diaconiei pe teologul Alexandru Simion Ștefănigă, care va fi hirotonit preot pe seama Parohiei Prisaca, Protopopiatul Caransebeș.



.jpg)
