Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Reșița
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în Duminica a 29-a după Rusalii în mijlocul credincioșilor Parohiei „Schimbarea la Față” din Reșița, județul Caraș-Severin. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Schimbarea la Față” și „Sfântul Ioan Gură de Aur”, numită și catedrala din municipiul reședință de județ, concepută după modelul Bisericii Caşin din Bucureşti.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La sfânta slujbă au participat credincioși din cartierul Govândari al Reșiței, dar și din întreg municipiu.
În cuvântul ce l-a rostit la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a subliniat faptul că mesajul evangheliei duminicale ne poate întări spiritual pe toți. „Minunea pe care a săvârșit-o Mântuitorul cu cei 10 leproși este o minune care răsună în sufletul fiecărui creștin autentic. Suntem cuprinși și noi de mai multe boli și, iată, tot neamul omenesc este cuprins de acest virus, dar, dacă strigăm cu toată ființa noastră către Domnul așa cum au strigat cei 10 leproși, El ne va vindeca, ne va trimite să ne arătăm preoților, în sfânta biserică, ca împreună, cler și popor, să ne câștigăm mântuirea și vindecarea”.
De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să fie răbdători în viața duhovnicească la fel ca Sfântul Antonie cel Mare, sărbătorit în data de 17 ianuarie.