După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Binecuvântare în parohia maramureşeană Curtuiușu Mare
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a târnosit, duminică, 28 mai, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Curtuiușu Mare, Protopopiatul Chioar, a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură.
Cu ocazia târnosirii, biserica a primit, alături de hramul vechi, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, şi al doilea hram, de vară, „Sfântul Ilie Tesviteanul”. Biserica a fost zidită între anii 1927 și 1928, prin jertfa credincioşilor din această localitate. Începând din 2016, la biserica parohială au fost executate mai multe lucrări de reparaţii, renovare şi înfrumuseţare, sub îndrumarea și conducerea preotului paroh Gabriel Leș, sprijinit de membrii Consiliului parohial. Cheltuielile au fost suportate de credincioşii din parohie, alături de alți binefăcători.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de Florian Vois, iar la chinonic a cântat elevul Paul Coza de la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”.
La final, Preasfințitul Episcop Iustin l-a hirotesit iconom stavrofor pe pr. paroh Gabriel Leş, iar membrii Consiliului parohial şi mai mulţi binefăcători au primit diplome.



.jpg)
