În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Binecuvântare în Parohia Sălciua de Sus, Protopopiatul Câmpeni
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Treime” din Parohia Sălciua de Sus, Protopopiatul Câmpeni, duminică, 6 noiembrie. De asemenea, ierarhul a săvârșit slujba de binecuvântare a noii case parohiale din localitate.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți la Dumnezeiasca Liturghie, ierarhul a spus: „Prin Învierea lui Hristos, moartea a fost învinsă pentru totdeauna, devenind preludiul învierii noastre. La capătul istoriei va sosi pentru toți definitiva deșteptare sau trezire a noastră din somnul morții. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur exclamă: «Înviat-a Hristos și viața stăpânește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu mai este în groapă»”.
Pr. paroh Marin Urcan a fost hirotesit întru iconom stavrofor, iar mai mulţi binefăcători care au contribuit la edificarea și înfrumusețarea noii case parohiale au primit din partea ierarhului diplome de aleasă cinstire. Cu acest prilej, IPS Arhiepiscop Irineu şi Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, au primit din partea primarului Vasile Lombrea titlul de cetățean de onoare al comunei Sălciua şi câte o icoană cu Sfânta Treime.



.jpg)
