Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Filioara a organizat, în perioada 23-26 iulie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, cea de-a XXIV-a ediție a Taberei de creație „Dăruind vei dobândi!” Evenimentul a reunit peste 300 de copii, tineri, preoți, profesori și voluntari în jurul temei „Prietenia care te salvează”.
Binecuvântare în Parohia Vlad Țepeș, județul Giurgiu
Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a binecuvântat duminică lucrările de înnoire și înfrumusețare săvârșite în ultima perioadă la biserica Parohiei Vlad Țepeș din județul Giurgiu. Cu această ocazie a acordat bisericii și hramurile „Sfântul Mare Mucenic Mina” și „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor”.
Pentru bucuria duhovnicească a credincioşilor care au participat la sfintele slujbe au fost aduse spre închinare icoana Maicii Domnului de la Așezământul monahal „Grădina Maicii Domnului”-Letca Nouă, părticele din moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina (Grecia), vindecătorul de cancer, aduse de la Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” de la Varlaam, județul Giurgiu.
La final, ierarhul l-a felicitat pe părintele paroh Gabriel Flămânzeanu pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată și pentru lucrările făcute la sfânta biserică, oferindu-i o cruce pectorală și o bederniță, precum și cărți și albume publicate la editura Episcopiei Giurgiului. Preotul paroh a oferit ierarhului o icoană cu chipul Maicii Domnului cu Pruncul și a mulțumit preoților și credincioșilor prezenți pentru participarea la acest eveniment important din viața parohiei.



.jpg)
