Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Binecuvântare la începutul anului universitar la Alba Iulia
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent joi, 1 octombrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, unde a săvârșit slujba de Te Deum, după care a rostit un cuvânt de învățătură cu prilejul începerii noului an universitar.
„Noul an universitar se deschide la 1 octombrie, când Biserica noastră prăznuiește Acoperământul Maicii Domnului. Ea, Stăpâna cerească, este un model sublim de virtute, pentru că în sufletul ei, ca într-o grădină minunată, au odrăslit garofița smereniei, crinul curăției și trandafirul iubirii. Aceste valori spirituale sunt foarte necesare pentru asanarea societății actuale, stigmatizată de convulsii, de tensiune și de răsturnarea ordinii valorilor. Fiți așadar harnici și perseverați pe linia formării voastre intelectuale și morale, pentru ca mai târziu să fiți slujitori destoinici ai Bisericii noastre și ai neamului românesc”, a subliniat ierarhul, după cum se arată pe site-ul reintregirea.ro.



.jpg)
