În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Binecuvântare la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Galați
Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul gălăţean Micro 21 şi-a sărbătorit marţi, 7 ianuarie, ocrotitorul spiritual. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În ziua de pomenire a ocrotitorului spiritual al parohiei, numeroşi credincioşi s-au adunat în duh de rugăciune pentru a-l cinsti pe Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului în biserica sa din oraşul de la Dunăre. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de chiriarhul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ne-a transmis părintele Rareş Bucur, consilier eparhial.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a evocat viața aleasă şi activitatea celui care a pregătit calea Mântuitorului Iisus Hristos.
De asemenea, în contextul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor, Arhiepiscopul Dunării de Jos a arătat că familia este darul lui Dumnezeu pentru noi oamenii, iar Cel Care sfințește această legătură este Hristos Domnul, iar legătura dintre soți trebuie păstrată cu sfințenie până la mormânt.
„Arhitectul care construiește familia este Mântuitorul, deoarece El a fost cu Preacurata Sa Maică și cu Sfinții Apostoli la nunta din Cana Galileii și a sfințit-o. Prima minune pe care a făcut-o Mântuitorul a fost la unirea sfântă dintre un mire și o mireasă, arătând prin aceasta că arhitectura familiei este nevăzută, și anume unitatea celor doi, iar arhitectul este Domnul Hristos Care unește pe cei doi prin Duhul Sfânt într-o legătură sacră. Această legătură nu trebuie să fie dezlegată de către nimeni, căci ruperea legăturii dintre soț și soție este un mare păcat. Sfânta noastră Biserică ne îndeamnă stăruitor să ne rugăm pentru unitatea familiei”, a spus chiriarhul Dunării de Jos.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la noua biserică a parohiei. În continuare, în Paraclisul „Sfântul Ierarh Nectarie şi Sfântul Ierarh Dosoftei” de la demisolul bisericii, a fost săvârşită slujba de pomenire a ctitorilor și credincioșilor din parohie trecuți la cele veșnice. La final, Înaltpreasfinţia Sa a binecuvântat şi stropit cu Agheasmă Mare pe toţi credincioșii prezenţi.
În anul 1997, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” au început lucrările de construcţie pentru o nouă biserică. În prezent, lucrările de zidire şi amenajare la exterior sunt finalizate, efectuându-se lucrări de finisare a pardoselilor și placare cu granit.



.jpg)
