Parohia Adâncata, din cadrul Protopopiatului Urziceni, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, județul Ialomița, participă în acest an, pentru prima dată, la Concursul Național Catehetic, cu proiectul intitulat
Binecuvântare pentru credincioşii băimăreni la Catedrala istorică
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Baia Mare, cunoscută cu numele de Catedrala istorică, în prima duminică din an, 8 ianuarie.
Credincioşii s-au rugat alături de soborul slujitor la Sfânta Liturghie săvârşită la vechea catedrală băimăreană. Ierarhul a vorbit celor prezenţi despre începutul misiunii Mântuitorului, care „după Botez, se retrage în pustiul Carantanei. (...) Acolo, în pustiu, 40 de zile n-a mâncat nimic şi nici nu a băut apă. S-a pregătit pentru marea misiune de ieşire în lume la propovăduire. Mântuitorul nu avea nevoie de post şi rugăciune, dar aceasta a făcut-o ca să vedem noi cum trebuie să se pregătească oamenii pentru misiune. Pentru asta S-a pregătit Mântuitorul şi ne-a arătat că se poate, că satana poate fi învins cu post şi rugăciune”.
Ierarhul a acordat distincţii pr. Daniel Tirean, inspector financiar intern şi slujitor la acest Sfânt Altar, Consiliului eparhial actual şi celui dinaintea lui, iar diac. Radu Ioan Anton a fost hirotesit arhidiacon. Pr. paroh Ioan Marius Sabou a mulţumit ierarhului şi i-a oferit un coş cu flori. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de Florian Vois, şi de corul bisericii, dirijat de Gabriela Cânţa.
Sâmbătă, 7 ianuarie, de Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, PS Părinte Episcop Iustin a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, la Mănăstirea Scărişoara Nouă, judeţul Satu Mare, cu ocazia hramului de iarnă.



.jpg)
