Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Binecuvântare pentru credincioșii din Vadurile, Vaslui
În Duminica Floriilor, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în filia Vadurile a Parohiei Iana, Protopopiatul Bârlad, cu prilejul hramului lăcașului de cult. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a descris atitudinea pe care Iuda vânzătorul a avut-o față de gestul Mariei și motivațiile reale ale acestuia.
„Regăsim «sindromul lui Iuda» și în lumea de astăzi. S-au multiplicat cei care își asumă comportamentul lui Iuda. El crede că, în obrăznicia și în lipsa lui de dragoste, poate să Îi spună orice lui Hristos. Consideră că poate să Îi reproșeze lui Hristos, Cel care este Dumnezeu-Om, că nu are grijă suficientă de săraci, de vreme ce îngăduie ca Maria să facă o risipă enormă, cu un parfum foarte scump pe care ar fi putut să îl vândă, și cu banii să facă milostenie. Găsim asemenea atitudini și în lumea de astăzi. [...] Și astăzi sunt mulți care au reflexele lui Iuda, reproșând Bisericii că cheltuie bani pentru ridicarea lăcașurilor de cult: «De ce să ridicăm lăcașuri de cult, când am putea ajuta pe săraci cu acei bani?» Nu este aceeași logică demonică, ca a lui Iuda?
În virtutea dreptului la liberă exprimare unii cred că pot să rostească orice fel de vulgaritate și pot avea orice fel de comportament cinic, meschin și disprețuitor față de cele spirituale”, a arătat Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie.