În duminica a XXI-a după Rusalii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Ştinăpari, Protopopiatul Moldova Nouă. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat lucrările executate la exteriorul bisericii parohiale cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“, iar mai apoi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi la sărbătoarea comunităţii, chiriarhul a tâlcuit pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii. De asemenea, Preasfinţitul Lucian a apreciat munca, jertfa şi osteneala părintelui paroh şi a credincioşilor, precizând: „Într-un timp foarte scurt de păstorire aici la Ştinăpari, părintele Ilie Oltean împreună cu dumneavoastră aţi reuşit să faceţi lucruri importante şi frumoase pentru sfânta Biserică, Casa lui Dumnezeu, Mireasa lui Hristos. Nu credeam că o biserică din mediul rural, dintr-o parohie izolată şi defavorizată de oameni, dar întotdeauna cercetată şi favorizată de Dumnezeu, va putea fi împodobită, înfrumuseţată, iar la exteriorul acesteia să fie pictate icoanele sfinţilor care i-au bineplăcut lui Dumnezeu din veac, având pe frontispiciu icoana hramului, Pogorârea Sfântului Duh. De dimineaţă, când am ajuns în faţa bisericii, ne-am minunat văzând o biserică cu picturi exterioare într-un sat destul de izolat, dar cercetat de Dumnezeu şi binecuvântat de sfinţii care L-au iubit pe Dumnezeu“.
În cadrul slujbei, tânărul teolog Ion Vela a fost hirotonit diacon, urmând ca în perioada următoare să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Ciortea din Protopopiatul Reşiţa. De asemenea, părintele paroh Oltean Ilie a fost hirotesit sachelar, iar binefăcătorii bisericii au primit, din partea Preasfinţitului Lucian, acte de cinstire.
La Sfânta Liturghie au participat autorităţi locale, copii şi tineri, precum şi un număr însemnat de credincioşi din localitate şi împrejurimi. La final, toţi credincioşii prezenţi au primit din partea chiriarhului anaforă şi iconiţe.
Biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“ din Ştinăpari a fost construită în anii 1947-1964, având o arhitectură specifică lăcaşurilor de cult din Muntenia. (Diac. Nicolae Codrea, Darius Herea)