După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Binecuvântarea anului şcolar pentru seminariştii suceveni
Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a participat ieri la deschiderea anului şcolar 2010-2011 la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Mitropolitul Dosoftei" din Suceava.
Slujba de Te Deum, la care au participat elevii seminarişti, a fost oficiată de părinţii profesori în paraclisul seminarului. După cum ne-a declarat pr. Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, la finalul slujbei de sfinţire a apei şi după citirea rugăciunilor de binecuvântare, pr. prof. Silvestru Ţurcă, directorul seminarului, a mulţumit Înalt Preasfinţitului Părinte Pimen pentru grija părintească pe care o poartă instituţiei pe care o conduce. "În acelaşi timp, părintele director a amintit faptul că Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Suceava este o şcoală vocaţională, deosebită faţă de celelalte şcoli pentru că cei care studiază aici se pregătesc să devină cetăţeni ai împărăţiei lui Dumnezeu. IPS Pimen a arătat în cuvântul rostit importanţa pregătirii în seminar, apoi disciplina şi ordinea care trebuie să existe. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor i-a îndemnat pe profesori să arate tinerilor valoarea artei ortodoxe exprimată prin muzica bisericească, prin arhitectură şi prin pictură", ne-a relatat pr. Dragoş Buta. (C. Ciofu)



.jpg)
