În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Binecuvântarea Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Galaţi
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian s-a aflat joi, 23 decembrie 2021, în mijlocul slujitorilor și credincioșilor din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din zona cartierelor Micro 21 şi Micro 19 ale Galaţiului, pentru a binecuvânta lucrările de zidire și de amenajare realizate la biserica mare a acestei comunităţi parohiale. Biserica a primit cu această ocazie al doilea hram închinat Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului.
La slujba oficiată de ierarhul Dunării de Jos au participat slujitorii parohiei, ctitori, numeroşi credincioşi şi foarte mulţi copii din municipiul Galaţi.
Chiriarhul Dunării de Jos a oferit noii biserici Antimisul sfinţit și a binecuvântat cu agheasmă icoanele şi întregul lăcaş de cult.
După momentul binecuvântării, Înaltpreasfinţia Sa a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre edificarea şi rolul unui locaș de închinare în care se cultivă iubirea de Dumnezu şi de aproapele nostru.
De asemenea, Arhiepiscopul Dunării de Jos a vorbit despre activitatea culturală a Sfântului Ierarh Petru Movilă şi a evidențiat lucrarea deosebită realizată la această parohie în care, după anul 1990, s-a reuşit ridicarea a trei altare pentru nevoile pastoral-misionare din această zonă a oraşului.
În continuare, ierarhul locului a oferit cartea „Catehismul creştinului dreptcredincios” pentru 12 elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 17 din Galaţi, iar 14 copii orfani din Galaţi au primit produse de igienă personală, dulciuri şi jocuri de socializare.
În cadrul sărbătorilor prilejuite de Praznicul Naşterii Domnului, prin implicarea Consiliului şi comitetului parohial, aproximativ 150 de copii primesc daruri la această biserică gălăţeană.
La final, toţi cei prezenţi la slujbă au avut bucuria de a asculta frumoase colinde tradiţionale strămoşeşti interpretate de Corul de copii al Oastei Domnului, filiala Galaţi.
Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Galaţi a fost înfiinţată prin Decizia chiriarhală nr. 239 din anul 1990, iar din anul 1997 în această parohie s-a început construcţia unei noi biserici, mult mai încăpătoare decât cea construită în perioada 1991-1993, care să poată sluji mai bine nevoilor pastorale ale acestei comunităţi.
În prezent, după mai bine de 24 de ani de eforturi din partea preotului paroh Gheorghiţă Oanele, a credincioşilor şi a unor donatori, s-a reușit construirea acestui lăcaş de cult care are la demisol şi un paraclis, ocrotit de Sfântul Ierarh Nectarie şi Sfântul Ierarh Dosoftei.