Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Binecuvântarea capelei din Burzonești-Lazuri, judeţul Alba
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent joi, 24 septembrie, în Parohia Burzonești-Lazuri, Protopopiatul Câmpeni, județul Alba, comunitate păstorită de părintele protopop Andrei Bâldea. Ierarhul a săvârşit slujba de binecuvântare a capelei din localitate, după care a rostit un cuvânt de învățătură.
Noul edificiu, situat în proximitatea bisericii parohiale, a fost ridicat pe parcursul ultimelor șase luni, lucrările fiind realizate prin implicarea parohului. La finalul slujbei, preotul Andrei Bâldea a fost hirotesit iconom stavrofor, în semn de apreciere pentru osteneala și râvna de care a dat dovadă în activitatea misionar-pastorală și administrativ-gospodărească, iar cei care au contribuit la edificarea și înfrumusețarea noii capele au primit din partea ierarhului diplome de aleasă cinstire, se arată pe site-ul reintregirea.ro.



.jpg)
