În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Binecuvântarea casei parohiale a Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Câmpeni
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a slujit Sfânta Liturghie la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din orașul Câmpeni, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 10 martie.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, în cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul a spus: „Viaţa noastră pe pământ este foarte scurtă şi este marcată de multe frământări, amărăciuni şi încercări dureroase. De aceea, trebuie să o petrecem conectându-ne la cer, căci timpul petrecut cu Dumnezeu este o investiţie în eternitate. Nouă ni se cere să priveghem şi să fim gata pentru ziua în care anii vieţii noastre se vor încheia, iar cartea vieţii în care se scriu faptele noastre se va închide şi se va pecetlui până la Judecata universală. Sfântul Apostol Pavel îndeamnă: «Acum e ceasul să vă treziţi din somn» (Rom. 13, 11)”.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a săvârşit slujba de binecuvântare a noii case parohiale. Imobilul a fost construit în perioada iunie 2020 - noiembrie 2023, prin implicarea credincioșilor din Parohia „Izvorul Tămăduirii”.
La finalul Sfintei Liturghii, pentru activitatea sa, pe parcursul anilor de slujire, preotul paroh Adrian Rednic a fost hirotesit iconom-stavrofor. Ierarhul le-a oferit binefăcătorilor diplome de aleasă cinstire. Cu acest prilej, Cristian Pașca, primarul orașului Câmpeni, i-a oferit ierarhului o diplomă de excelență.






.jpg)
