După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Binecuvântarea Iordanului la Catedrala Episcopală din Huși
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit luni, 6 ianuarie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi, se arată pe site-ul eparhiei, episcopiahusilor.ro.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre descoperirea Preasfintei Treimi la Iordan, în momentul Botezului Domnului: „Această descoperire s-a făcut atunci când a fost botezat Iisus în Iordan pentru ca să ne încredinţeze, pe fiecare dintre noi, că la propriul botez toţi L-am primit pe Dumnezeu în viaţa noastră”.
La final, Episcopul Huşilor i-a îndemnat pe cei prezenţi să reflecteze mai mult la darurile primite la propriul botez şi la starea actuală a sufletului.
După Sfinta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat slujba Aghesmei Mari pe esplanada din curtea Catedralei Episcopale, binecuvântându-i cu apă sfinţită pe cei prezenţi.



.jpg)
