Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Binecuvântarea lucrărilor de la Parohia Bătrânești, Neamț
Sâmbătă, 5 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a binecuvântat lucrările de construire a edificiului eclezial al Parohiei Bătrânești, Protopopiatul Roman, care are în componență Așezământul social-filantropic „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina” și Capela mortuară „Sfânta Mare Muceniță Anastasia”.
Evenimentul a început de la primele ore ale dimineții cu săvârșirea Utreniei și a Sfintei Liturghii de către un sobor de 15 preoți, sub protia preacuviosului părinte arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial.
După oficierea Sfintei Liturghii, soborul slujitorilor și mulțimea de credincioși au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, la ceas de sărbătoare locală și de împlinire duhovnicească. În sunetul clopotelor și al cântărilor sfinte, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, înconjurat de soborul preoților și de pelerini, a binecuvântat edificiul parohial cu cele două spații distincte, Așezământul social-filantropic „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina” și Capela mortuară „Sfânta Mare Muceniță Anastasia”, stropindu-le cu agheasmă și însemnându-le cu untdelemn sfințit, desăvârșind prin aceasta efortul întreprins de-a lungul a cinci ani de comunitatea credincioșilor de la Bătrânești, în frunte cu păstorul lor duhovnicesc.
În cuvântul adresat celor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a subliniat faptul că spațiul bisericii este un loc în care credincioșii trebuie să se simtă acasă, iar utilitatea așezămintelor misionare zidite în parohii reiese din activitatea pastorală a preoților care se cere a fi adaptată nevoilor comunității și exigențelor timpurilor actuale.
După cuvântul adresat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, preotul protopop Dan Alexandru Antoce a vorbit despre lucrările desfășurate în această comunitate și despre prezența ierarhului la diferite momente de sărbătoare și împlinire parohială.
La finalul evenimentului, preotului paroh Tudor-Bogdan Costel i-a fost conferit rangul onorific de iconom.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Diaconia al Catedralei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.



.jpg)
