Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Binecuvântarea lucrărilor efectuate la casa parohială a Parohiei Mociu II
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat joi, 19 septembrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Mociu II, județul Cluj, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate în ultima perioadă la casa parohială.
În biserica parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, duhovnicul Mănăstirii Dobric, protosinghelul Siluan Farcaș, alături de un sobor de clerici, a săvârşit Sfânta Liturghie. Clericii și credincioșii prezenți l-au întâmpinat și primit, apoi, pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a săvârşit slujba Sfeștaniei la casa parohială, renovată în ultima perioadă.
La finalul slujbei, IPS Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt duhovnicesc și i-a felicitat pe cei implicați în viața și activitățile parohiei. Pentru întreaga activitate administrativă și pastorală, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotesit sachelar pe preotul paroh Gabriel Alexandru Creța, iar preotesei Bianca Creța i-a oferit o icoană cu Maica Domnului. De asemenea, primarului comunei Mociu, Vasile Focșa, și Consiliului parohial le-a oferit diplome de aleasă cinstire.
Pr. paroh Gabriel Creța a mulțumit ierarhului și tuturor celor ce au ajutat la renovarea casei parohiale. La eveniment au participat credincioși din localitate și din împrejurimi, precum și oficialități locale.
În localitatea Mociu există două biserici și două parohii, iar din punct de vedere administrativ-bisericesc, aparțin de Protopopiatul Cluj I.



.jpg)
