Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Binecuvântarea lucrărilor la o biserică din Caraș-Severin

Binecuvântarea lucrărilor la o biserică din Caraș-Severin

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Un articol de: Arhid. Pavel Canea,   Darius Herea - 12 Mai 2025

În localitatea natală a preotului, compozitorului și dirijorului Timotei Popovici, care a fost comemorat în Episcopia Caransebeșului sâmbătă, 10 mai, printr-un festival, a fost în Duminica a 4-a după Paști, 11 mai, zi de sărbătoare. În Parohia Tincova din Protopopiatul Caran­sebeș, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la sfântul lăcaș. Ierarhul a sfințit exteriorul și icoanele de pe frontispiciul bisericii, după care a sfințit și interiorul, în special a pecetluit Sfânta Masă ce a fost placată cu marmură. 

La această zi importantă au fost prezente autoritățile locale, credin­cioși din parohie, printre care mulți copii și tineri îmbrăcați în port popular. După slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil”, Părintele Episcop Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. 

Părintele paroh Nicolae Cristian Iova a fost hirotesit iconom, iar primarul comunei Sacu, Nicolae Daminescu, precum și alţi ctitori au primit Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, precum și diplome de recunoștință.

„Mulți credincioși sunt stabiliți la Caransebeș, Reșița, Lugoj, Timi­șoara, credincioși născuți aici în Tincova, dar astăzi au venit cu multă dragoste la sfânta biserică, indiferent unde au domiciliul la ora actuală. Betleemul lor a fost în mare sărbătoare și noi i-am binecuvântat, i-am îmbrățișat frățește și L-am rugat pe Mântuitorul Hristos să le dăruiască tuturor credincioșilor de aici sănătate, pace întru toate bună sporire și pe mai departe să aibă grijă de această mireasă a Mântuitorului Hristos, biserica preafrumoasă din Tincova, a Sfinților Arhangheli”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. 

La momentul chinonicului, un grup de copii și tineri din localitate a interpretat un recital de cântece bisericești specifice perioadei pascale. În cursul după-amiezii, Părintele Episcop Lucian a binecuvântat și o troiță amplasată la intrarea în sat.

 

Citeşte mai multe despre:   PS Lucian, Episcopul Caransebeşului