În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Binecuvântarea noii capele mortuare a parohiei argeșene Oiești Pământeni
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit duminică, 15 decembrie, Sfânta Liturghie în Parohia Oiești Pământeni, Protopopiatul Curtea de Argeș, județul Argeș, Ierarhul a binecuvântat și lucrările săvârșite la noua capelă mortuară din vecinătatea bisericii parohiale, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimusceluiui.ro.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul le-a explicat celor prezenți pasajul evanghelic rânduit, care relatează Pilda celor poftiți la cină, amintind că și ei, la rândul lor, au răspuns chemării lui Dumnezeu de a avea grijă de biserica satului și de a se implica în toate activitățile desfășurate aici.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a binecuvântat noua capelă mortuară. Lucrările au fost definitivate cu sprijinul Primăriei Comunei Corbeni și cu ajutorul unei familii, potrivit sursei citate.
Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Oiești Pământeni a fost construită între anii 1837-1840 pe locul unei biserici de lemn, ctitorii principali fiind membrii familiei boierului Grigore Drugănescu.



.jpg)
