Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Binecuvântarea noului Muzeu Bisericesc al Eparhiei Buzăului și Vrancei
După ce a trecut printr-un amplu proces de consolidare și restaurare, Muzeul Bisericesc Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a fost binecuvântat și inaugurat luni, 1 noiembrie 2021. Lucrările de înnoire și înfrumusețare a ctitoriei Episcopului Chesarie Căpățână s-au realizat în perioada 2017-2021, în cadrul proiectului „Consolidare, restaurare și punere în valoare a «Muzeului Bisericesc al Eparhiei Buzăului și Vrancei»”, fostul „Seminar Vechi” din cadrul ansamblului Episcopiei Buzăului, derulat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian. La eveniment au participat părinții consilieri eparhiali și protoierei, părinți profesori de la Seminarul Teologic din Buzău, reprezentanții instituțiilor de stat cu atribuții în restaurarea, conservarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național, dar și directorii Muzeelor Județean Buzău și Municipal Râmnicu Sărat.
După încheierea slujbei religioase, consilierul eparhial al Sectorului cultural-educațional a prezentat istoricul Muzeului Bisericesc Eparhial, precum și principalele date referitoare la proiectul de reabilitare a așezământului eclesiastic.
În continuare, Doina Ciobanu a făcut o prezentare detaliată a fiecărei săli de expoziție, apoi au luat cuvântul Luminița Mihailov, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est; av. Alina Stoica - reprezentant al firmei de consultanță, și părintele dr. Florin Șerbănescu, care în anul 2007 a fost implicat direct în procesul de selectare, curățare și expunere a obiectelor de patrimoniu în actuala locație a Muzeului eparhial.
Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a subliniat însemnătatea unui asemenea obiectiv pentru promovarea patrimoniului cultural bisericesc: „Am redeschis oficial ușile Muzeului Bisericesc Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, acreditat recent prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 3.312 din 10 august 2021, și am binecuvântat lucrarea persoanelor care au trudit, cu râvnă și devotament, la organizarea, expunerea și prezentarea bogatei colecții de artă bisericească de pe cuprinsul istoricei eparhii de la Curbura Carpaților, spre bucuria și folosul sufletesc al vizitatorilor iubitori de artă, cultură, tradiție și spiritualitate ortodoxă românească. Se cuvine, așadar, să-L preaslăvim și să-I mulțumim cu smerenie Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat și Păstorul Cel Bun al Bisericii, pentru că ne-a învrednicit să împlinim și să desăvârșim visul vrednicilor de pomenire predecesori ai Noștri în scaunul episcopal al de Dumnezeu păzitei Arhiepiscopii a Buzăului și Vrancei: Episcopul Ghenadie Niculescu (1923-1943), inițiatorul proiectului de amenajare a unui muzeu eparhial în incinta Centrului eparhial; Episcopul dr. Antim Angelescu (1944-1979), care a pus în aplicare, atât cât i-a fost cu putință, respectivul proiect, și Arhiepiscopul Epifanie Norocel (1982-2013), cel ce a reorganizat muzeul eparhial în «mărețul palat» al Seminarului Teologic din Buzău, ctitorit de Episcopul Chesarie Căpățână, în anii 1836-1838”.
La final, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei i-a felicitat pe toți cei care au contribuit la realizarea proiectului de restaurare a Muzeului Bisericesc Eparhial, oferindu-le Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie” și medalia jubiliară dedicată Episcopului Chesarie, la împlinirea a 175 de ani de la intrarea sa în veșnicie.