În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Binecuvântarea Sfinților tămăduitori pentru pacienți din Buzău și Vrancea
La Spitalul Municipal Adjud din județul Vrancea a fost săvârșită joi, 8 februarie, Taina Sfântului Maslu de un sobor de preoți de caritate, din structuri militare și de detenție, condus de pr. Ionuț Constantin, consilier eparhial. La slujbă au participat reprezentanți ai conducerii spitalului, cadre medicale și pacienți deplasabili. Acesta a fost primul eveniment din cadrul Proiectului eparhial „Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor”, derulat de Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
La final, părintele consilier eparhial a rostit un cuvânt în care a subliniat importanța misiunii preotului de spital în actul îngrijirii bolnavilor, într-o împreună-lucrare cu medicul.
În semn de apreciere și recunoștință, Nicoleta Ivanciu, managerul Spitalului Municipal Adjud, a primit din partea Centrului eparhial o icoană cu Sfântul Mucenic Pantelimon. După săvârșirea Tainei, preoții au mers prin toate saloanele, la pacienți, pe care i-au binecuvântat prin stropirea cu agheasmă și ungerea cu untdelemn sfințit, oferindu-le posibilitatea de a se atinge de racla cu moaștele Sfântului Pantelimon și dăruindu-le iconițe și metaniere.
Prin intermediul preoților de caritate care activează în cuprinsul eparhiei, proiectul își propune să aducă alinare bolnavilor internați în spitale, prin săvârșirea Tainei Sfântului Maslu. La aceste slujbe va fi adusă de la mănăstirea buzioană Ciolanu racla cu o părticică din moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, ca mângâiere duhovnicească pentru cei care au nevoie de vindecare, ne-a transmis pr. Ionuț Constantin, consilier eparhial la Sectorul social-misionar și filantropic al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.



.jpg)
