Ierarhii eparhiilor din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au împărțit anul acesta credincioșilor Lumina Sfântă de la Ierusalim în noaptea Paștilor, la momentul rânduit, proclamând Învierea Domnului. După
Binecuvântări arhiereşti în cetatea Devei
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, duminică, 2 ianuarie. Ierarhul a făcut referire în cuvântul de învățătură la activitatea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul prezentată în pericopa evanghelică a acestei duminici.
În prima zi a anului, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a slujit în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Deva şi a vorbit despre sărbătorile acestei zile, praznicul Tăierii-împrejur după trup a Domnului și pomenirea Sfântului Vasile cel Mare, îndemnându-i pe credincioşi să ceară în rugăciune de la Dumnezeu înțelepciune, răbdare și tărie în credință pentru ca toate încercările, suferințele și bucuriile să le primească cu smerenie.



.jpg)
