Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Binecuvântări arhiereşti la Certeze, în Ţara Oaşului
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat duminică, 17 iulie, în Parohia Certeze din Ţara Oaşului, unde a târnosit biserica veche, a săvârşit Sfânta Liturghie şi a binecuvântat locul unde va fi ridicată o nouă biserică. De asemenea, a binecuvântat două cruci din marmură ridicate recent în zona unde va fi noul lăcaș.
Biserica veche de 205 ani a fost ridicată de credincioşii din localitate şi are hramul istoric „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, iar celelalte două hramuri, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”, au fost primite la solicitarea Consiliului parohial și a pr. paroh Dorin Rareș Tămaș. În anul 2021, biserica monument istoric a intrat într-un amplu proces de restaurare, consolidare și înfrumusețare, în interior şi exterior. Fondurile pentru alte lucrări, respectiv pentru împodobirea bisericii cu alte odoare sfinte, au provenit de la credincioşii din parohie, de la binefăcători din ţară şi străinătate, precum și din partea Primăriei și a Consiliului local al comunei Certeze.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu, iar la chinonic a cântat corul bisericii.
Preasfințitul Episcop Iustin a rostit un cuvânt duhovnicesc, pornind de la Evanghelia duminicii, a vindecării celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei, subliniind că „nimic nu este interzis, totul este permis, dar trebuie să ştim măsurile toate”.
Ierarhul a acordat distincţii preotului paroh Dorin Rareş Tămaş, primarului Petru Ciocan al comunei Certeze, Consiliului parohial, Comitetului de femei, corului bisericii, Consiliului local şi mai multor binefăcători.