În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, astăzi, 23 aprilie, Forțele Terestre Române au marcat acest moment prin ceremonii religioase și militare. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica militară „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din incinta Statului Major al Forțelor Terestre.
Binecuvântări arhiereşti pentru Biserica „Buna Vestire” din Baia Mare
Credincioşii Parohiei "Buna Vestire" din Baia Mare s-au bucurat duminică, 20 martie, de prezenţa Preasfinţitului Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, care a binecuvântat lucrările de construcţie a lăcaşului de cult.
"Am săvârşit Sfânta Liturghie şi am binecuvântat biserica pentru ca mulţimea credincioşilor de aici împreună cu cei doi părinţi să poată săvârşi Sfânta Liturghie în duminici şi sărbători, de acum şi până la terminarea lucrărilor când se va face slujba de sfinţire. A fost o mare bucurie că în această duminică premergătoare Praznicului Bunei Vestiri, biserica este pusă sub ocrotirea Maicii Domnului, având hramul "Buna Vestire", să fim în mijlocul credincioşilor din această parte a oraşului, care au participat în număr foarte mare", a spus Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, după cum informează TRINITAS TV, citat de www.basilica.ro.
La Sfânta Liturghie au mai participat şi reprezentanţii autorităţilor locale. Piatra de temelie a sfântului lăcaş a fost pusă în anul 2000 de Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian. În prezent, biserica este acoperită, tencuită şi terminată la exterior, urmând să fie împodobită cu pictură. De trei ani, pe lângă Parohia "Buna Vestire" - Baia Mare funcţionează şi Asociaţia filantropică, cultural-creştină "Martyria". (O.R.)



.jpg)
